Aventuri cu
Manina

E spre seara, soferul e tanar si ii suna des telefonul.

Soferul: Da, ma, nebunule. Ce faci? … Cum ce am vrut sa spun? Stii cine era in masina? Luasem o familie: femeia, barbatul si copilul. Era abia a doua cursa azi. Copilul si femeia stateau in spate. Si stii ce gaseste ala mic? Niste chiloti rosii de dantela. Ii ridica din spatele meu si zice: “Uite, mami, ce am gasit”. Ma’, m-am facut rosu. Nu stiam ce sa zic la oamenii aia. Am intrat in pamant de rusine. …  Bine, ma, ca esti tu curajos. Sa te fi vazut pe tine in locul meu. Tinea copilu’ chilotii in mana. … Nu am zis nimic. Da, ma, n-am zis la nimeni. Hai ca mai vorbim. Pa!

Eu: A uitat colegul chiloteii in masina?

Soferul (rade jenat): Pai el a fost inaintea mea, in tura de noapte. Si ziua nu poti sa faci nebunii in masina. Numai de la el putea sa fi ramas. Ori i-a facut un client o gluma si i-a aruncat in spate. Stiu ca ieri s-a dus la hotel in tura. Da’ ce sa caute chilotii in masina dupa aia? Ma facusem rosu ca nu stiam ce sa zic la familia aia.

Eu: Si ce le-ati spus?

Soferul: Nimic. Am tacut din gura. Am lucrat si eu 6 ani de noapte. E bagabonteala mare. Da’ ies si bani buni. Atunci, daca ma chemati la o cursa de 2 milioane pana la aeroport, nu ma sculam din pat. Bani, frate. Da’ m-am saturat de bagabonteala. Gata. Cine vrea sa munceasca serios si sa faca bani, lucreaza de zi.

Taximetristul acesta e foarte jovial si receptiv la indicatii. Face traseul pe care il vreau fara sa comenteze, spre deosebire de altii cu care trebuie sa duc negocieri, uneori degeaba.

Ne oprim la un semafor.

Soferul: Uite cat stam la trecerea asta si nu trece nimeni. Si spre Marriott au pus 4 semafoare intr-un kilometru.  Le vezi pe toate la fel. Ce nevoie o fi de 4? Pietonii nu au nevoie de toate. Sa mai mearga si pe jos. Gimnastica.

Trecem pe langa o masina de politie stationata.

Soferul: Ia uite la baieti, cum sta sa numere banii. Cand ne vad pe noi, vad galben in fata ochilor si ne cer actele. Pai uite, numai in intersectia asta pot sa-si faca norma. Masina aia sta pe trecerea de pietoni, ala are oprirea interzisa. Aia doi la fel. Pai eu nu mi-am luat amenda ca stateam cu masina pe trecere? Pai de unde sa te ia clientul? Daca nu stai intr-o statie de autobuz sau intersectie, ai 1 client pe zi. Fara comenzi. Ca si cu comenzile, e bataie pe ele. Dai tu primul semnal, altul se baga peste tine si zice ca e defectiune, ca el nu se vede, si ca a dat primul. Sau lucreaza mama la dispecer si fiul pe masina. Pai iau eu comanda lui? Chiar daca am fost primul.

Soferul: Uite si la astia. Toti taximetristii astia de aici isi iau amenda daca vine politia. Se pune in capul coloanei si le cere actele la control pe rand. Nu mai iau spaga acum. Au norma. Pe vremea lui Ceausescu iti dadea amenda daca nu-i placea cum era imbracata nevasta sau prietena. Ce mi-am luat-o ieri. Chiar vorbeam cu nevasta-mea: “Uite ca nu am mai luat amenda de mult”. Si ieri, imi bate lupul la geam si zice “Actele, va rog”. Si ma amendeaza ca aveam cauciucurile uzate. Sa-mi dea atac, nu alta, de sperietura. Eu stau ca o caprioara ranita si el, lupul, vine si bate-n geam. Mi-a luat talonul si am cumparat 4 cauciucuri. Imi zice si ala de la service “Ce schimbi, ma, cauciucurile astea?” Si tocmai pomeneam de asta. Mi-am cerut-o. Si ieri era 13 si eram pe Calea 13 Septembrie. Daca te prinde lupul suparat, ca l-a necajit femeia, ti-ai luat-o. Chestie de noroc.

Soferul: De suparare, o iau pe nepotica sa-i fac o supriza. O duc sa o tund. Si aia mica zice “Tataie, ia un pic si din breton, ca imi intra in ochi”. Ii zic la coafeza sa o indrepte un pic si la breton. Si merg acasa; sotia, cand o vede pe fetita, zice “Aoleo, ce i-ai facut?! Nu stii ca are serbare saptamana asta? I-ai stricat freza.” Scandal, o suna pe fi’mea ca uite ce i-am facut la asta mica. Da n-avea nimic, fetita are parul lungut, pana aicea. Le-am zis sa o duca ele la gradinita dimineata. Pe jos.

Soferul: Si politistul care m-a pus sa cumpar cauciucuri. I-am zis ca aia erau banii de brad pentru aia mica. Da’ il intereseaza pe el? Gata bradul, tataie.

El: Relaxeaza-te pentru ca altfel te doare.
Eu ma supun.
El: Desfa picioarele mai mult ca sa pot sa intru.
Fac cum spune.
El: Vezi ca te ating pe fund. E in regula?
Eu: Sigur.
El: Nu ti-e rece? Ca tu esti dezbracata, eu nu.
Mie imi e bine.
El: Acum intoarce-te.

Cand stau cu fata in sus pot vedea ce se intampla pentru ca ne reflectam in luminator. E o experienta in afara corpului. Simt totul, dar sunt detasata de parca as vedea pe altcineva la televizor. Gelul e rece, dar se simte placut pe pielea incalzita.

El: Nu simti cum ti se pune sangele in miscare mai repede?
Eu simt.
El: Nu te doare? E bine?
Sigur ca este.
El: Aici te-ai invinetit putin. Unde ai reusit asta?
Eu nu-mi amintesc.

El: Ridica tricoul mai mult.
Mainile lui imi fac asa bine, ca as face tot ce spune.

Masa scartaie putin. Bine ca e confortabila.

La sfarsit imi adun hainele si el imi trage covorasul mai aproape, sa nu stau cu picioarele goale pe gresie. E foarte atent.

El: Sa-ti fie de bine.
Eu ii multumesc cu un zambet larg si-i urez sa aiba o zi usoara. Ce vrei, mergem la munca in continuare. Imi spune si “weekend placut” cu ocazia asta, pentru ca urmatoarea intalnire e abia saptamana viitoare. Ma mai intreaba ce fac in weekend dar stiu ca doar facem conversatie. Vorbim putin si despre vreme.

Sunt asa relaxata ca cele 10 email-uri care s-au adunat in Inbox nu imi dau nicio stare de urgenta. Colegii de birou se uita lung la mine pentru ca zambesc ca dupa lobotomie. Cred ca miros a geluri si uleiuri parfumate. Nici sefii nu stiu nimic. E doar secretul meu ca merg la masaj in pauza de masa.

Sa spui despre Cairo ca este aglomerat, galagios sau murdar inseamna sa ai un slab simt al observatiei. Din moment ce aici se afla 25 milioane locuitori si aproximativ 2 milioane de masini pe sosele, aglomeratia si poluarea sunt cel putin de asteptat, desi niciun ghid turistic nu te poate pregati pentru impactul pe care il are orasul asupra ta.

Drumul cu taxiul de la aeroport in centrul orasului a fost ca o cursa cu caruselul. La sfarsit ma bucuram ca inca mai traiesc. Soferii cer preturi obraznice si am fost avertizata sa iau un taxi alb cu albastru, pentru ca ele merg pe ceas, dar nu-i adevarat. Probabil ceasurile taximetrelor au rol decorativ in Egipt, pentru ca niciodata nu am vazut unul pornit.

Alta problema este traversarea strazilor. Am fost norocoasa sa am o prietena care mi-a aratat orasul, si soferul ei ne-a ajutat sa trecem strada mergand cu noi in mijlocul drumului si tinand bratele intinse, sa arate ca traversam. In lipsa trecerilor de pietoni singura solutie e sa treci cu localnicii sau sa semnalizezi cu bratele. Indicatiile de acest fel sunt unelte de supravietuire in haosul din Cairo.

Am vazut o panorama a orasului de la Citadela lui Salah Al-Din, o moschee plasata pe un deal, in mijlocul orasului. Privelistea nu avea adancime prea mare din cauza poluarii. La asta se mai adauga furtunile de nisip din desert care imbacsesc si mai mult aerul. Moscheea e vizitata de o gramada de turisti si copii localnici, adusi cu scoala. Copiii erau mai galagiosi decat traficul de pe strazi, asa ca vizita a fost ametitoare. Cei mici isi exerseaza engleza si te intreaba de unde esti si cum te cheama, apoi pufnesc in rasete contagioase. Sunt inofensivi insa, daca suporti nivelul zgomotului.

O moschee mult mai linistita si impresionanta este cea a Sultanului Hassan. E o oaza de liniste si racoare intr-un Cairo dens pana la sufocare. Peretii din piatra sunt inalti si racorosi. Decoratiunile sunt de o bogatie surprinzatoare, iar caligrafia versetelor din Coran se intinde ca o friza printre elementele abstracte. Cat am stat acolo imamul a chemat la rugaciune credinciosii.

Rugaciunea se face de 5 ori pe zi, la ore exacte, si are o ceremonie minutioasa. In centrul moscheei  se face curatirea ritualica. Cei veniti la rugaciune isi spala fata, mainile pana la coate si picioarele pana la genunchi. Apoi ingenuncheaza in spatele imamului, pe covorul cu desene ce marcheaza pozitia fiecaruia. Picioarele lor trebuie sa se atinga in timpul rugaciunii. Femeile stau in alta zona,  iar daca moscheea nu are spatii speciale pentru ele se aseaza in ultimul rand, ca sa nu se aplece cu spatele la barbati, sa ii scuteasca de orice tentatie.  Daca nu reusesti sa faci rugaciunea la ora exacta poti sa o faci mai devreme sau mai tarziu, numai sa nu treaca numarul de ore pentru care ea este valabila. Ca la tratamentul cu antibiotice.

Langa moscheea Sultanului Hassan este si moscheea Al Rifa’I. Unii zic ca ar fi mai frumoasa, dar tine de gustul fiecaruia. Aici am vazut ca nici monumentele religioase nu sunt ferite de kitsch, daca industria turistica o cere. Flori de plastic decorau mormantul din interior si luminite care sclipeau ca la bradul de craciun.

Dupa monumentele religioase, indeletniciri ceva mai lumesti. Am mers intr-o piata ca sa mancam si pentru asta au fost necesare alte negocieri, ca pentru toate serviciile. Terasele din zonele frecventate de turisti au cel mai agresiv marketing. Chelnerii stau cu meniurile in brate, in mijlocul strazii, si acosteaza turistii. Nu numai ca te iau de brat sa te duca la unul din restaurante, dar se aduna si mai multi ca sa fie mai convingatori. Niciodata nu o sa platesti ce scrie in meniu. Chiar daca obtii o reducere pentru un fel de mancare, o sa-ti aduca la masa apa, sos de tahina diluat de nu-l mai recunosti, salate anemice si lipie. Toate astea costa mai mult decat meniul negociat. Asa ca e mai bine sa refuzi tot ce se aduce la masa in plus, daca nu vrei sa platesti pentru asta.

Cu forte proaspete si speranta ca nu am contractat prea multi microbi locali, m-am aventurat in bazarul Khan el-Khalili. E aglomerat, colorat si exotic, plin de arome vag familiare si altele necunoscute. Daca ocolesti marfurile tipatoare, costumele pentru dansul din buric si camasile facute in China, poti gasi si produse mai autentice, bijuterii din argint sau esarfe, condimente, uleiuri sau shisha. Preturile pot scadea cu 50 % sau mai mult, si faci cumparaturi destul de ieftin daca ai energia sa te targuiesti. Singura grija e cum transporti atatea suveniruri cu avionul, si cate shisha poti pune in bagajul de cala fara sa se sparga.
O mica pauza in Cafeneaua oglinzilor iti da ocazia sa te relaxezi un moment, sa bei o cafea sau o limonada rece in compania localnicilor.
Traficul aglomerat a facut imposibila vizita la piramide si ne-am lansat intr-o cursa de o ora catre aeroport. Pentru ca ghidul care trebuia sa ne informeze despre zborul catre Sharm El Shiekh nu stia engleza prea bine si confunda cifrele, am ajuns la terminalul gresit. De acolo ne-a trimis catre alt terminal, apoi la primul, si in sfarsit la al treilea. A mai ramas doar timpul sa ne intalnim cu el ca sa aflam ca imbarcarea s-a terminat deja si nu mai poate face nimic pentru noi. Am petrecut o noapte in aeroportul din Cairo pana la urmatorul avion de la 5 dimineata, cu  doua lectii invatate despre Egipt: sa nu ai incredere intr-un ghid care nu stie sa numere in engleza macar pana la 3 si sa ai la tine haine mai groase pentru cazul in care petreci timp in aeroportul cu aer conditionat.

Partea proasta cu excursiile in zona este ca plecarea se face pe la 5 dimineata, asa ca esti destul de amortit toata ziua incat sa dormi cate o ora in avion sau autocar, si sa te lasi in voia ghidului care te duce prin toate magazinele de unde ai putea cumpara suveniruri. Pachetele turistice sunt adaptate pentru vizitatorii rusi ce abunda in zona si ar cumpara orice, asa ca pe langa vizita la temple sau piramide sunt incluse tururi la magazine cu uleiuri, parfumuri, papirus si alabastru.
In Luxor esti surprins de culoare si saracie. O femeie isi punea painea sa se usuce la soare, pe farfurii asezate in praful soselei. Am vazut macelarii cat o debara unde localnicii transau capre in pragul usii, in roiuri de muste, si nu pareau sa aiba combine frigorifice in dotare.

Luxorul traieste din turism si toata populatia e implicata in circuit. La toalete sunt tineri care iti rup hartia ca sa te usuci pe maini si sa iti ceara un bacsis, copiii se tin de tine sa-ti vanda suveniruri, pensionarii din zona se planteaza pe langa monumente si se ofera sa te conduca in vreo camera unde teoretic nu ai acces, pentru cateva lire egiptene. Aici e o concurenta cu gardienii care pazesc aceste zone interzise si te-ar conduce ei pentru aceleasi lire. E un semn de alarma de cate ori cineva te intreaba de unde esti, pentru ca intentia nu este sa-si exerseze engleza, ci sa-si merite bacsisul. Trebuie sa le dai ceva si daca vrei sa-i fotografiezi.

Monumentele din Luxor merita hartuiala localnicilor. Templul Karnak s-a mentinut remarcabil pentru varsta lui de aproape 4000 de ani, se pot vedea si culorile originale in anumite zone, iar munca de restaurare continua.

Nu se poate descrie senzatia pe care o ai explorand templul plin de basoreliefuri si hieroglife; e ceva ce trebuie experimentat la fata locului.
Am revenit la lucruri mai lumesti cand ne-au dus la “fabrica de parfumuri”. Parea interesant sa vezi asa ceva, mai ales ca parfumurile pareau sa fie naturale, extrase in mod traditional. E vorba de fapt de un magazin plin de oglinzi si sticlute, pictat in mult auriu, unde se vand niste esente din santal, menta, lotus, mosc, sau niste parfumuri “naturale” care imita arome celebre. Vanzatorul ne intreba ce parfum folosim pentru ca au si ei cu siguranta varianta egipteana pentru Calvin Klein, Dior, sau alte marci de notorietate. Si daca iei 4 sticlute de parfum primesti una gratuit. Sumele de la care pornesti sunt uriase, iar obiceiul este sa negociezi strans ca sa devina rezonabile. Nici vanzatorii nu se asteapta sa primeasca primul pret si e o traditie sa duci tratative, sa simulezi ca pleci fara sa cumperi, si numai atunci iti lasa la o suma de vreo doua ori mai mare decat costa de fapt. Se practica trei preturi diferite in Egipt: unul pentru localnici, altul pentru ghizi, si unul pentru turisti.

Din punctul de vedere al ghidului, cei mai dificili turisti sunt rusii si germanii. La rusi ma asteptam si eu, din ce am observat. Cumpara orice, mananca mult, se orienteaza greu si tot timpul au nevoie de ceva. Pentru localnici turistii ideali sunt suedezii: nu negociaza deloc. Platesc pretul spus de vanzator, si de multe ori acesta e chiar jenat ca cineva da sume incredibile pe produse fara valoare.
Dupa ore de motaiala in autocar am mai vazut templul reginei Hatshepsut – un monument incredibil plasat la baza unei zone muntoase -, Valea Regilor – morminte la care ajungi prin tuneluri cu aer fierbinte ca-n iad, decorate in intregime cu desene si reliefuri – templul din Luxor – ruine egiptene, baza unei bazilici crestine, o moschee construita deasupra si capela adaugata dupa invazia lui Alexandru cel Mare, totul la un loc.

E impresionant ce lucruri frumoase s-au facut in numele religiei, pe langa razboaiele sfinte si hranitul leilor cu crestini.

Excursia nu ar fi fost completa fara magazinul de papirus pictat in mod ingrozitor cu motive egiptene, pline de sclipici. Dar macar am vazut o demonstratie cu procesul de fabricare al papirusului si am invatat sa deosebesc produsul original de cel falsificat din coaja de banana si trestie de zahar, vandut pe strazi peste tot unde ar putea fi turisti.

Se mai falsifica sculpturi de alabastru facute din ghips si vopsite in negru. Partea interesanta e ca alabastrul nu se gaseste in culoarea neagra, si daca il lovesti putin nu se ciobeste sa arate praful alb de sub vopsea.

Ne-au mai plimbat pe Nil iar experienta nu mi-a spus nimic, in afara de cat de saracacios este Egiptul, cat de cald si populat, si cat de rezistenti la germeni sunt localnicii. Unii se spala in Nil fara nicio rezerva, desi turistii sunt instruiti la sosire sa nu foloseasca apa de la robinet nici pentru spalatul pe dinti.