Aventuri cu
Manina

Premiera in Bucuresti a documentarului “Cold Waves” al lui Alexandru Solomon a adus mai aproape atmosfera din perioada comunista si prin frigul de la cinema Scala. Pe parcursul filmului insa am fost furati de imagini si de voci si treptat tot colajul de momente istorice, filmari de studio si interviuri te face sa traiesti povestea ca pe un film de actiune. A fost de-a dreptul ciudat sa revad filme de propaganda cu Ceausescu, filme si poezii atat de patetice ca socheaza acum prin ridicolul lor.

Montajul si imaginea documentarului mi s-au parut foarte bine realizate. Partea de creatie a regizorului, camerele simbol create printr-o scenografie deosebita si austera (camera tipica in care se asculta pe furis radioul acum 20 de ani, studioul din care transmitea omul de radio si camera securistului unde acesta statea cu urechea lipita de zid), a imbinat bine momentele de documentar si interviu. Vocea lui Solomon, ca narator, mi s-a parut un pic plata, mai ales in comparatie cu timbrele asa expresive ale “vocilor” radio-ului.

Solomon s-a specializat pe genul documentar si pe subiecte din perioada comunista, se pare, dupa ce a realizat “Marele jaf comunist” in 2004. Moda asta cu subiectele istorice la noi devine un pic suparatoare, dupa avalansa de filme din ultimii ani care trateaza subiecte din preajma Revolutiei. Oricum, documentarul acesta aduce un punct de vedere profesionist si un pic moralizator, prin concluzia Ioanei M?gur?-Bernard ca nu am invatat nimic din efortul “Europei Libere” de a pastra un pic de speranta, umanitate si demnitate umana dupa ce ne-am recapatat libertatea .

Documentarul e de vazut oricum, pentru exercitiu, pentru momentele de istorie corect redate, pentru montajul inspirat si pentru a ne aminti cum era atunci.

Am vazut “Persepolis” azi, la Cityplex. E reconfortant sa vezi un film special din cand in cand, iar filmul acesta de animatie prezinta o poveste complexa cu o prospetime a imaginii si un umor deosebite. Te prinzi ca e ceva deosebit de la generic, facut cu mare creativitate. Stilul imaginii are o plasticitate mai rara acum, in era 3D-ului.

Povestea traseaza doua paralele: evolutia fetitei Marjane in societatea iraniana, si transformarile sociale si politice de dupa caderea Sahului si instaurarea Republicii Islamice, razboiul in care a fost tarat Iranul de catre Irak si apoi consolidarea unor principii tiranice si umilitoare. De la visele copilariei si bucuria cu care descopera lumea, pana la claritatea cu care vede oamenii, tarele din sufletul lor si al sau, Marjane duce firul povestii printr-o istorie de familie ca un basm, si o evolutie personala epopeica.

Filmul de animatie lasa impresia ca nu se ia prea in serios, dar emotioneaza mult mai mult in acest fel. Sunt cateva momente de o candoare totala, de la obsesia fetei de a deveni Profet cand se face mare si de a se rade pe picioare, apoi modul cum descopera muzica americana la bisnitarii din coltul strazii si chiar cum glorifica eroii din familie pentru ca sunt comunisti. Subiectul este destul de dramatic, cu momente de realitate cruda, dar sugerate cu o discretie plina de tact, fara violente grafice gratuite.

Filmul mai ruleaza in Bucuresti in cadrul Festivalului Filmului Francez.