Aventuri cu
Manina

De mult nu m-a mai emotionat asa tare un film, si vad destul de multe. “Non ti muovere” e melodramatic dar nu mi-e jena sa marturisesc ca m-a prins. Filmul a aparut in 2004 si a trecut parca prin cinematografele noastre si nu stiu daca a captat atentia asa cum ar fi meritat.

Secventa de debut e puternica si frumoasa, iar filmul are asemenea momente pana la sfarsit. E o poveste de dragoste spusa cu violenta. Doar incepe cu un viol. Protagonistii sunt cum nu se poate mai diferiti, un chirurg eminent si o femeie fara educatie, salbatica, sleampata, fara gust. Iar ceea ce se intampla intre ei e una din cele mai tandre povesti sentimentale vazute. Filmul pare a face estetica uratului prin cadrul sec al povestii, peisajul prafuit si anost de tara, casa darapanata a femeii, lenjeria ei mototolita si mersul caraghios, vulgaritatea care respira prin porii ei.

Regizorul si actorul principal Sergio Castellitto face o pereche emotionanta cu Penelope Cruz, de nerecunoscut in rolul amantei jalnice a chirurgului. Nimic din ce as spune nu poate reda impresia puternica pe care o lasa filmul. Sunt acolo momente de umor (Timoteo, sotul plictisit care “uda” plantele de pe balcon cu urina), de tandrete (Timoteo si Italia pe scara rulanta de la metrou si gestul care arata intensitatea apropierii lor) si altele care pur si simplu te misca. Taietura pe care chirurgul o face in abdomenul femeii, sangele care iese si imaginea paralela cu raul care curge iti dau ameteala.

Finalul poate fi vazut ca un happy end daca te multumesti cu povestea accidentului fiicei lui Timoteo si operatia soldata cu succes. Dar istoria principala a filmului, rezumata si de cantecul sentimental din masina despre doi oameni atat de diferiti care nu se mai simt singuri deoarece se iubesc, te lasa cu o amaraciune.

Filmul e frumos si trist, imaginea e deosebita, si replicile despre dragoste reusesc sa fie atipice.

Eram sigura ca aceasta continuare a filmului “Elizabeth” din 1998 va fi doar un sequel mai slab, dar filmul e de proportii si sta in picioare fara referinta la prima parte. Grandoarea curtii britanice din “Golden Age“, complotul, razboiul, totul e bine realizat pe ecran, dar in centrul filmului sta Cate Blanchett cameleonica si plina de forta. Povestea e captivanta, desi o lectie de istorie usor romantata. Biografia e pusa in scena prin momente foarte picturale care mi-au amintit de Greenaway cu al sau “The Cook, the Thief, His Wife & Her Lover“, prin modul cum lumina si culoarea creeaza cadre pretioase pentru personaje. E fascinanta portretizarea lui Elizabeth prin costumele pe care le poarta si decorul in care se afla. Incepe cu rochia galbena pentru o Elizabeth detasata, ironica, detasata. Dupa intalnirea cu Sir Walter Raleigh, rochia albastra o arata entuziasta, cea mov nesigura si dezorientata, apoi verde pentru momentele de furie, invidie si pustiire. Scena tentativei de asasinat e construita din lumina generoasa a capelei in jurul femeii transfigurate, cu chipul pudrat temeinic, cu o claritate a privirii, si un gest de ofranda al mainii ca acela al icoanelor.

Cel care declanseaza sirul trairior ei interioare, Walter Raleigh, este un Clive Owen mult mai carismatic in rol de pirat cu camasile soioase, decat in rolurile de shooter neverosimile din ultima vreme.

Filmul poate fi urmarit la primul nivel ca redare istorica realista, fastuoasa si dramatica a epocii respective, cu complotul care dezvaluie intorsaturi de situatie, razboiul dintre Anglia si Spania aratat doar cat sa creeze un punct culminant al tensiunii. Infruntarea vaselor pe o mare agitata, starnita de furia Domnului, asa cum vede un Filip alui Spaniei religios si caricatural, e aratata in cateva momente sangeroase, cu flacari, membre amputate de expozii si un cal care sare de pe vas si inoata in apa plina de cadavre – cadru neasteptat de frumos. Filmul pacatuieste pe ici colo prin clisee cu cerul intunecat drept cadru al vaselor in flacari si al chipului razbunator si victorios al reginei.

Serenitatea ultimei scene, in care regina iarta pe tradatorul Raleigh care si-a intemeiat o familie cu favorita reginei vine cam neverosimil dupa toata tulburarea starnita. Copilul care imblanzeste privirea lui Elizabeth si replica “Sunt eu insami” amintesc de o reclama la Dove, dar filmul are destule momente prin care te simti rasplatit.

Poate textul de pe afise (“Noul album, [...] Luni 10 decembrie 2007 orele 20.00. Auditie placuta.”) sau faptul ca e vorba de o trupa si de un album nou, m-au facut sa cred ca e vorba de un concert. Experienta anterioara de la concertele “Urmei” si ambalajul asa de pretios al CD-ului, imi dadeau impresia ca ma asteapta o seara placuta. Se pare ca “Trend Off“, al treilea album al trupei, a fost foarte asteptat in Bucuresti, pentru ca la Orange concept store numarul de persoane pe metru patrat a fost comparabil cu cel al persoanelor prezente la luminarea bradului de staniol din Piata Unirii.

Dupa ce ne-am inghesuit unii intr-altii ca sa incapem cat mai multi, am aflat din discursul lui Mani ca acum putem asculta muzica lor printr-un sistem de sunet performant, sistem care va revolutiona modul de sonorizare al concertelor in Romania. Pentru ca sistemul de sunet a ajuns abia sambata, cu doua zile inainte deci, nu au avut timp sa se familiarizeze cu el. Ne-a multumit ca am venit si a dat play CD-ului.

Mi-am lungit gatul cateva secunde ca sa-i vad totusi pe baieti cantand, pana mi-am dat seama ca pe scena mergea doar CD-ul. Daca asta e revolutia concertelor in Romania, eu cred ca-s de moda veche si nu asimilez trendurile.

Seara tematica, francofila. “Chocolat” e un loc perfect unde sa bei o cafea, un ceai aromat sau sa iei o gustare. Specificul e belgian. Ce m-a frapat cel mai mult, pentru ca nu am gustat prea multe bunatati ale locului, a fost armonia interiorului; peretii – bej, mesele, scaunele si manerele tacamurilor – de lemn, canile si castroanele – bej, inscriptionate cu numele locului, uniformele chelnerior – maro, draperii – la fel, pana si zaharul pentru ceai era brun. Si as putea continua. Atmosfera m-a prins mai mult decat mancarea.

Am luat o supa de legume despre care intelesesem din meniu ca ar fi “supa de casa, invelita in foietaj, cu legume aldente”. Suna mai interesant decat in realitate, pentru ca nu era nici urma de foietaj, doar crutoane. Si pentru o persoana obisnuita cu bucataria romaneasca, supa era cam saracuta. Restul felurilor de mancare te fac sa te gandesti ca poate fi vorba de o cafenea unde nu neaparat sa mananci, ci sa fii vazut mancand. Sunt tot felul de produse de patiserie si paine care arata bine, si-ti poti face provizii pentru acasa.

La “French Bakery” patiserie franceza, paine la fel, desi ciabatta nu e de origine franceza. Dupa supa de legume mergea o quiche cu somon, dar pentru ca nu mai aveau, decat pentru decor, m-am multumit cu cea de ton. A inceput promitator si gustos, dar a devenit amara catre sfarsit, si nu cred ca ceapa din compozitie justifica gustul. Suspectez prospetimea tartelor expuse acolo, dar pentru ca nu a avut nici un efect negativ, ramane o suspiciune ne-verificata. Ciabatta e gustoasa si frageda, asa ca voi reveni acolo pentru varietatile de paine din meniu.

Mult.

La pomul laudat mancarea e buna, dar stai mult la coada. E placuta atmosfera la Christie�s, asa ca in prima jumatate de ora dupa ce ai comandat nici nu te gandesti ca mancarea intarzie. Dupa 50 de minute pandesti chelnerul, iar la o ora, o ora si un pic de cand ai comandat, esti servit. Prima impresie sterge din minte asteptarea, si te bucuri ca nu ai cerut si supa. Portiile sunt ofertante cantitativ si calitativ. Am incercat pastravul la gratar si cartofi la cuptor, cu rozmarin. Pestele a fost tare gustos, iar cartofii grozavi. Judecand dupa cat de sete imi e acum, dupa cina, probabil un pic sarati, dar deosebit de gustosi. Portia am dovedit-o greu, si nu e din cauza slabelor mele capacitati de gurmand. La mesele din jur ajungeau portii la fel de generoase care isi justificau pretul, cand te gandesti ca pe urma nu trebuie sa speli vasele.

Am fost inspirata sa iau un desert usor: salata de fructe proaspete. Poate erau proaspete, insa ar fi singura lor calitate. Salata era ok si atat. Nu e de incercat. Paharul in care a fost servita era de un kitsch admirabil: avea forma unui cornet de inghetata, dar asa bine reprodusa, ca am avut o surpriza cand m-am trezit cu paharul in fata.

Meniul e atat de diversificat ca te ajuta sa-l consulti online, inainte de a merge la restaurant. Alt plus il da faptul ca poti plati cu cardul.

Recomandari din meniu si aici.