Non ti muovere
De mult nu m-a mai emotionat asa tare un film, si vad destul de multe. “Non ti muovere” e melodramatic dar nu mi-e jena sa marturisesc ca m-a prins. Filmul a aparut in 2004 si a trecut parca prin cinematografele noastre si nu stiu daca a captat atentia asa cum ar fi meritat.
Secventa de debut e puternica si frumoasa, iar filmul are asemenea momente pana la sfarsit. E o poveste de dragoste spusa cu violenta. Doar incepe cu un viol. Protagonistii sunt cum nu se poate mai diferiti, un chirurg eminent si o femeie fara educatie, salbatica, sleampata, fara gust. Iar ceea ce se intampla intre ei e una din cele mai tandre povesti sentimentale vazute. Filmul pare a face estetica uratului prin cadrul sec al povestii, peisajul prafuit si anost de tara, casa darapanata a femeii, lenjeria ei mototolita si mersul caraghios, vulgaritatea care respira prin porii ei.
Regizorul si actorul principal Sergio Castellitto face o pereche emotionanta cu Penelope Cruz, de nerecunoscut in rolul amantei jalnice a chirurgului. Nimic din ce as spune nu poate reda impresia puternica pe care o lasa filmul. Sunt acolo momente de umor (Timoteo, sotul plictisit care “uda” plantele de pe balcon cu urina), de tandrete (Timoteo si Italia pe scara rulanta de la metrou si gestul care arata intensitatea apropierii lor) si altele care pur si simplu te misca. Taietura pe care chirurgul o face in abdomenul femeii, sangele care iese si imaginea paralela cu raul care curge iti dau ameteala.
Finalul poate fi vazut ca un happy end daca te multumesti cu povestea accidentului fiicei lui Timoteo si operatia soldata cu succes. Dar istoria principala a filmului, rezumata si de cantecul sentimental din masina despre doi oameni atat de diferiti care nu se mai simt singuri deoarece se iubesc, te lasa cu o amaraciune.
Filmul e frumos si trist, imaginea e deosebita, si replicile despre dragoste reusesc sa fie atipice.
March 26th, 2009 at 1:56 am
Intr-adevar acuma, l-am vazut si eu si pot sa spun ca si pe mine m-a marcat foarte tare… Nu stiu cum ar trebui sa te afecteze dar mie mi-a dat un impuls de viata, o stare de euforie chiar, iar dulcea amaraciune m-a facut sa nu mai pot dormi. Imi place tare mult cum ai descris filmul. Am gasit melodia Un Senso a lui Vasco Rossi ce defineste filmul si nu ma satur de ea…
Intrebare: cand un film ca asta te afecteaza profund, ce ar trebui sa se intample in continuare? Sa te tii strans de sentiment si poate sa consideri o revelatie de trezire?Sau sa retii ce-i important si sa mergi mai departe cu lectia invatata, poate candva o vei folosi….Sau mai bine savurezi momentul pana trece?
March 26th, 2009 at 10:22 am
Cred ca tot ce poti face e sa te bucuri de moment si de senzatie pana trece, pentru ca emotiile frumoase nu raman niciodata destul. si cand a trecut destul timp si simti nevoia sa traiesti un moment deosebit, sa mai vezi filmul odata.