Aventuri cu
Manina

putea fi facuta sa dea mai bine. Povestirile lui Tennesse Williams sunt dramatice si subtile, iar montajul “Menajeriei” e destul de temperat. Ca multe povesti ale autorului, si aceasta�e inspirata de viata sa, de destinul trist al surorii, de bolile mentale sau depresiile din familie. Accentele sumbre lipsesc din montajul de la TNB. Ramane doar melancolia jocului corect si fara stridente al Valeriei Seciu, accentele ingrosate ale rolului lui Ioan Andrei Ionescu, si acrobatia pe care o fac din cand in cand Tom si Jim. In cateva momente m-am simtit mai mult la circ, cand cei doi si-au facut intrarea pe franghie sau au escaladat schela de pe scena.

Firul istoriei e derulat prin cele doua acte fara sa creeze momente memorabile. Ma asteptam ca Valeria Seciu sa aiba o prezenta mai sustinuta. Discretia ei aproape o estompeaza pe alocuri. Daniel Badale e un �Tom� expresiv, uneori strident, iar Brandusa Mircea face o �Laura� trista si fragila.

Tatonarea lui Jim cu Laura are accente burlesti; atractia lor de moment vrea sa fie subliniata de Jim care se invarte o vreme cu pantalonii descheiati pe scena.

Costumele par incropite. E vorba de inca o piesa clasica pe care un costumier crede ca o actualizeaza daca imbraca actorii cu blugi rupti si tenesi.

Sunt momente de teatru facute bine; efectul ploii e destul de interesant, retorica Valeriei Seciu cand se aseaza intre spectatori si comenteaza cu complicitate creeaza interactiune, ca si gestul lui Tom care o ia pe sus pe Laura si o aduce in fata noastra sa-i vedem ochii mai bine.

Cusca de sticla in care se inchide Laura la sfarsit, luminata strident, cu comentariile lui Tom pe fundal, da dimensiunea finala a dramei.

Zi luminoasa si zapada proaspata, aer rece si curat fortandu-se in plamani; Predealul dis de dimineata.�Nimic nu parea sa strice impresia de excelenta.

Nici mic dejunul de la “Fulg de nea”, local cu cele mai amabile ospatarite, si in plus, un veritabil muzeu al kitsch-ului. Nu mai vazusem nicaieri un puzzle asa variat: pasari impaiate, obiecte de lemn din gospodarii, clapari, aparate de fotografiat vechi, tablouri pe sticla cu personalitati istorice, cu rame din bete de lemn.�O masa acolo avea si satisfactia unei vizite la muzeu.�La “Fulg de nea” am mancat cea mai mare omleta din viata mea.

��

Pranzul a fost cel putin la fel de interesant. Alt local, “Clas”, fara nimic remarcabil, nici macar mancarea.

Manina: Pastrav la gratar cu cartofi prajiti.

Chelnerul: Sa vad daca avem gratar sau doar prajit.

dupa 8 minute.

Chelnerul: Avem de toate. Deci pastrav la gratar cu cartofi natur.

Manina: Nu, cartofi prajiti.

Chelnerul: La peste sunt mai buni cartofi natur.

Manina: Prefer cartofi prajiti.

Chelnerul: Placerea dumneavoastra.

Dupa 40 minute aduce farfuria. Pestele era prajit, in crusta de malai. Am fost recunoscatoare ca sugestiile lui nu au mers mai departe, si ca macar mi-am primit cartofii prajiti.

Seara, toropeala, frig, si multa populatie. Fiecare terasa canta pe limba ei. Aparusera pseudo-punkeri de cartier, cu caciuli colorate care imitau crestele, dar cel mai semnificativ accesoriu mi s-a parut a fi suzeta albastra pe care o tineau in gura. Bine de stiut ca moda accesoriilor tine cont de gratificatiile orale ale copilariei noastre.

Daca as fi sincera as spune ca am mers la spectacolul asta pentru ca m-a atras afisul de pe site-ul TNB, afis cu Marius Manole si pieptul sau imberb gol. Pentru ca nu sunt, o sa spun ca am vazut cronici interesante despre piesa, peste tot pe net. Piesa e un spectacol multimedia emotionant, care creeaza povestirii lui Oscar Wilde un background fantastic, cu ilustratie video spectaculoasa si colaj de muzica electro. Naratorul, Marius Manole, spune pasajele de poveste cu convingere. Fata si studentul isi sustin partea lor prin interventii de dans si pantomima reusite.

Carmen Ungureanu, “Fata”, are o gratie rara. Cred ca ar putea reprezenta si mersul la supermarket cu aceiasi pretiozitate. Prezenta ei tulburatoare fura scenele. Alegerea lui Eduard Adam in rolul “Studentului” poate e singurul element distonant. Nu modul cum isi face rolul, ci fizicul putin atipic pentru roluri de june prim m-a cam contrariat.

Oricum, povestea clasica despre dragoste si sacrificiu e pusa in scena de Lidia Vidu cu originalitate: drama povestii are o incarcatura senzoriala deosebita prin colajul de momente de teatru si videoclip.

Pagina piesei de pe site-ul TNB contine linkuri catre cronici, interviuri si clipuri de pe YouTube.