Predealul, chelnerul si conationalii
Zi luminoasa si zapada proaspata, aer rece si curat fortandu-se in plamani; Predealul dis de dimineata.�Nimic nu parea sa strice impresia de excelenta.
Nici mic dejunul de la “Fulg de nea”, local cu cele mai amabile ospatarite, si in plus, un veritabil muzeu al kitsch-ului. Nu mai vazusem nicaieri un puzzle asa variat: pasari impaiate, obiecte de lemn din gospodarii, clapari, aparate de fotografiat vechi, tablouri pe sticla cu personalitati istorice, cu rame din bete de lemn.�O masa acolo avea si satisfactia unei vizite la muzeu.�La “Fulg de nea” am mancat cea mai mare omleta din viata mea.
��
Pranzul a fost cel putin la fel de interesant. Alt local, “Clas”, fara nimic remarcabil, nici macar mancarea.
Manina: Pastrav la gratar cu cartofi prajiti.
Chelnerul: Sa vad daca avem gratar sau doar prajit.
dupa 8 minute.
Chelnerul: Avem de toate. Deci pastrav la gratar cu cartofi natur.
Manina: Nu, cartofi prajiti.
Chelnerul: La peste sunt mai buni cartofi natur.
Manina: Prefer cartofi prajiti.
Chelnerul: Placerea dumneavoastra.
Dupa 40 minute aduce farfuria. Pestele era prajit, in crusta de malai. Am fost recunoscatoare ca sugestiile lui nu au mers mai departe, si ca macar mi-am primit cartofii prajiti.
Seara, toropeala, frig, si multa populatie. Fiecare terasa canta pe limba ei. Aparusera pseudo-punkeri de cartier, cu caciuli colorate care imitau crestele, dar cel mai semnificativ accesoriu mi s-a parut a fi suzeta albastra pe care o tineau in gura. Bine de stiut ca moda accesoriilor tine cont de gratificatiile orale ale copilariei noastre.