Predealul, chelnerul si conationalii
Zi luminoasa si zapada proaspata, aer rece si curat fortandu-se in plamani; Predealul dis de dimineata. Nimic nu parea sa strice impresia de excelenta.
Nici mic dejunul de la “Fulg de nea”, local cu cele mai amabile ospatarite, si in plus, un veritabil muzeu al kitsch-ului. Nu mai vazusem nicaieri un puzzle asa variat: pasari impaiate, obiecte de lemn din gospodarii, clapari, aparate de fotografiat vechi, tablouri pe sticla cu personalitati istorice, cu rame din bete de lemn. O masa acolo avea si satisfactia unei vizite la muzeu. La “Fulg de nea” am mancat cea mai mare omleta din viata mea.
Pranzul a fost cel putin la fel de interesant. Alt local, “Clas”, fara nimic remarcabil, nici macar mancarea.
Manina: Pastrav la gratar cu cartofi prajiti.
Chelnerul: Sa vad daca avem gratar sau doar prajit.
dupa 8 minute.
Chelnerul: Avem de toate. Deci pastrav la gratar cu cartofi natur.
Manina: Nu, cartofi prajiti.
Chelnerul: La peste sunt mai buni cartofi natur.
Manina: Prefer cartofi prajiti.
Chelnerul: Placerea dumneavoastra.
Dupa 40 minute aduce farfuria. Pestele era prajit, in crusta de malai. Am fost recunoscatoare ca sugestiile lui nu au mers mai departe, si ca macar mi-am primit cartofii prajiti.
Seara, toropeala, frig, si multa populatie. Fiecare terasa canta pe limba ei. Aparusera pseudo-punkeri de cartier, cu caciuli colorate care imitau crestele, dar cel mai semnificativ accesoriu mi s-a parut a fi suzeta albastra pe care o tineau in gura. Bine de stiut ca moda accesoriilor tine cont de gratificatiile orale ale copilariei noastre.