Aventuri cu
Manina

De departe cel mai placut loc unde poti sa-ti duci prietenii la masa, in zona Romana/piata Amzei. Vara, cea mai simpatica si linistita terasa, cu stropitori de apa pe canicula. Peretii laterali se demonteaza pentru a te lasa sa respiri aerul de Bucuresti.

Deocamdata se mananca in interior. Tematica marinareasca a restaurantului e inevitabila dar de mult bun-gust. E chiar interesant sa descoperi peste tot franghii, ancore, si evidenta carena de vapor de deasupra. Sub tacamuri se pun harti vechi – o persoana in varsta a chemat chelnerul la un moment dat sa-i atraga atentia ca zona Romaniei nu era marcata corect. Lemnaria din jur face localul primitor si cald, iar hublourile puncteaza nota de autentic.

Meniul e international, asezonat cu multe bunatati. Febletea mea e cosul cu chifle diferite, pe care le mananc inainte sa vina mancarea: albe, graham, cu seminte.

Somonul la gratar e memorabil; pana si cartofii prajiti sunt deosebit de gustosi. Se pare ca atractia locului e tocanita marinareasca pe care o astepti o ora daca vrei sa o incerci. Si cand vine, direct din cuptor, te mai uiti la ea un sfert de ora.

Pana si chelnerii sunt mai simpatici decat in alte locuri. Totul e asa corect, placut si primitor ca lasi bacsisul cu placere.

Ultima data cand am fost am avut vecini de masa interesanti. Masa de alaturi era asa apropiata ca am auzit cam tot ce povesteau baietii, si le-am inspirat jumatate din fumul de tigara. Urmatoarea serie nu fuma asa mult, in schimb erau personaje pitoresti. Cred ca au tinut seful de sala langa ei 20 minute sa le recite meniul si sa propuna combinatii, pentru ca erau indecisi. Noi eram la final, cand unul din ei s-a repezit cu mana in cosul nostru cu chifle, a luat una din ele, si pentru ca m-am uitat uluita a zis:

“Oricum nu mai mancati, nu?”.

Manina: “Acum nu mai mancam”.

Daca nu ar fi fi cate o intamplare din asta din cand in cand lucrurile nu ar fi asa memorabile; ar fi fost doar o seara simpla si frumoasa.

Un roman excelent de-al lui Gabriel Garcia Marquez parea material savuros de transpus in imagini. Povestea e incredibila, suculenta si tentanta, “una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste ale tuturor timpurilor”, spune Cinemagia. E greu de crezut ca din asemenea roman a iesit un film asa plin de clisee, strident si lipsit de emotie. Adica, ce putea iesi prost dintr-o poveste de dragoste atipica, plasata intr-un cadru exotic, cu situatii emotionante si picanta lista de cuceriri a lui Florentino Ariza (622), care se consoleaza pentru respingerea sa de catre Fermina Daza, iubirea vietii sale.

In film cei doi se indragostesc neconvingator, inainte sa schimbe prima scrisoare, el fiind un pusti neindemanatic, naiv, si ea o tanara superba dar cam romantica si puerila. Se decid repede sa se ia, tatal ei insa e un zbir oportunist care vrea sa o faca “o mare doamna” si intervine in calea fericirii lor. Personajele complexe din cartea lui Garcia Marquez sunt reduse la caricaturi. Filmul prezinta un amalgam de nunti, inmormantari, nasteri si aventuri pe fundalul zomotos al Cartagenei, o scena de petreceri, box stradal si razboi civil. In loc de povestea subtila si remarcabila a lui Marquez avem cateva scene picante in care sanii tanerei Fermina sunt expusi cu generozitate in timpul consultatiei doctorului Juvenal Urbino, viitorul sot,� si o multime de cadre cu aventurile facile si gimnastica amantelor lui Florentino. Cariera de scrib a lui Florentino, de cupidon literat care scrie epistole de amor pentru indragostii din localitate e abia mentionata. Florentino e in film un tip stangaci si plagacios, cu un mers ciudat, caricatural, fara subtilitatea personajului din carte.

Unul din lucrurile frustrante din film e machiajul actorilor. Javier Bardem e cam sinistru, prea batran sau prea tanar pentru rol; Giovanna Mezzogiorno e imbatranita neconvingator. Alta disonanta e vocea Shakirei a cappella din coloana muzicala. Iar scena de dragoste dintre cei doi batrani iti cam increteste pielea si strica finalul romantic.

Singurul lucru remarcabil din film e genericul, cu ilustratia florala animata. Ca sa stergi impresia lasata de film trebuie sa (re)citesti cartea.