Vanzatorul din Piata Amzei
Wednesday, July 8th, 2009Am trecut pe la tarabele de fructe intr-o seara, in Piata Amzei. Sunt o multime de bunatati acolo, fructe exotice, curmale, fructe de sezon, cirese mutante. Mie mi-au luat ochii curmalele, nu asa uscate cum le gasesti de obicei, carnoase si de culoarea chihlimbarului. Nu mai conta ca la 80 ron/kg erau mai scumpe decat cele pe care le-am luat de pe aeroportul din Doha, Qatar. Si astept la coada pana cand vanzatoarea, ocupata cu alti clienti, ii spune unui “baiat” sa se ocupe de noi. Ii spun baiatului ca vreau 400 g de curmale si el isi infige mana in gramada de fructe uscate. Si cum fructele uscate gen stafide sau curmale nu se spala inainte de consum, l-am rugat sa puna o manusa.
Manina: Nu ai o manusa sa iei cu ea fructele?
Baiatul: Nu
Manina: Si nu poti folosi o punga ca manusa?
Baiatul (cu ostilitate): Nu
Manina: Chiar nu poti pune o punga ca sa nu iei fructele cu mana?
Baiatul (cu si mai multa ostilitate): Nu
Asa ca nu am mai cumparat curmale si m-am minunat toata seara cum vanzatorul tine mai degraba la principiile lui decat la profit.
