Aventuri cu
Manina

Am ajuns la locul faptei de la 7 si ceva, desi concertul incepea la 10. Valuri de oameni umplusera metroul si aceiasi oameni au coborat la Izvor si au mers in coloane pana la locul amenajat. Il puteai nimeri usor de departe dupa tonele de praf care s-au ridicat in aer si dupa elicopterele care survolau. Primaria a facut o economie si nu a mai pus ceva folie de plastic peste pamantul gol, stricand cu aceasta ocazie experienta a 60.000 de oameni.

Cum zice si Madonna: “Music makes the people come together”, asa ca am vazut la concert copii de 10 ani, doamne de 60 si toate categoriile de varsta intermediare. Doua domnisoare care trebuiau sa ajunga la zona VIP au fost nevoite sa sara gardul, la propriu,  din cauza aglomeratiei. Una din ele a fost trecuta in brate peste gard, ca sa evite “wardrobe malfunction”. Tipa de langa mine purta macrameuri la ureche, pe post de cei mai urati cercei vazuti pana acum. O pustoaica de 10 ani declara enervata de intarzierea concertului ca ea nu pleaca pana nu o vede pe Madonna live. Tot ea a fost fascinata de lasere: “Sunt adevarate?”.

Ei, dupa aproape 3 ore si cateva kg de praf inghitit, se sting luminile si incepe show-ul. Madonna urca pe scena pe tron, dominatoare, si canta “Candy Shop”.  Regala, impunatoare si detasata, cu imagini digitale lascive si organice, m-a cucerit de la primul playback. Acela a fost momentul culminat, de beatitudine, dupa atata suferinta si baie de multime. Madonna, cu coapsele ei de erou grec, este incredibil de energica si are o eleganta de dansatoare profesionista.

A mixat cantece vechi pe bit-uri noi si l-a adus pe Michael Jackson pe scena, printr-o sosie. A purtat cu ea o chitara asa cum unii fumeaza in public, ca sa aiba mainile o ocupatie. M-a pierdut cand a adus lautarii tigani sa cante cu ea “Isla Bonita” si a militat impotriva discriminarii tiganilor si a intolerantei fata de cei diferiti de noi. Probabil e mai usor sa fii solidar cu intreaga lume din turnul de clestar decat daca trebuie sa calatoresti cu “cei diferiti” in autobuzul 143, pe Colentina. Reactia publicului a fost cam ostila. Daca nu ar fi tinut sa faca ea campanie pentru toate probleme lumii, de la copii din lumea a treia care mor de foame si incalzirea globala, pana la toleranta sociala si religioasa, ar fi fost doar entertainment.

O bila alba ar primi pentru faptul ca stia exact unde se afla, mentionand si Bucuresti si Romania de cateva ori. Mi-au placut atmosfera eclectica, scenografia, lumea digitala creata pentru noi si momentele de dans executate profesionist.  (Cineva spunea ca a fost un spectacol de fitness, nu unul muzical.)

M-a cucerit din nou in ultima parte a concertului cu “Like A Prayer”. Madonna e convingatoare si fascinanta ca o preoteasa cool a unei noi religii. “Ray of Light” ne-a scaldat in efecte laser intr-un moment aproape transcedental. Apoi totul s-a terminat dupa exact 2 ore, pe ceas. Am plecat de la Madonna dupa ce am trecut de la stare la alta, uluita, pentru ca orice ar zice lumea, femeia cu corp de barbat este o forta. Nu numai de marketing. Asa ca am trecut la activ inca o realizare personala: am vazut-o pe Madonna “live”.

Am trecut pe la tarabele de fructe intr-o seara, in Piata Amzei. Sunt o multime de bunatati acolo, fructe exotice, curmale, fructe de sezon, cirese mutante. Mie mi-au luat ochii curmalele, nu asa uscate cum le gasesti de obicei, carnoase si de culoarea chihlimbarului. Nu mai conta ca la 80 ron/kg erau mai scumpe decat cele pe care le-am luat de pe aeroportul din Doha, Qatar. Si astept la coada pana cand vanzatoarea, ocupata cu alti clienti, ii spune unui “baiat” sa se ocupe de noi. Ii spun baiatului ca vreau 400 g de curmale si el isi infige mana in gramada de fructe uscate. Si cum fructele uscate gen stafide sau curmale nu se spala inainte de consum, l-am rugat sa puna o manusa.

Manina: Nu ai o manusa sa iei cu ea fructele?

Baiatul: Nu

Manina: Si nu poti folosi o punga ca manusa?

Baiatul (cu ostilitate): Nu

Manina: Chiar nu poti pune o punga ca sa nu iei fructele cu mana?

Baiatul (cu si mai multa ostilitate): Nu

Asa ca nu am mai cumparat curmale si m-am minunat toata seara cum vanzatorul tine mai degraba la principiile lui decat la profit.

Soferul vorbeste la mobil tot drumul:

“Mi-a spus ea ieri ca se duce la mare. Si o intreb: <Te duci cu George?> Ea: <Nu, ca nu e nimic intre noi.> <Atunci te duci singura?> Ea: <Ma duc singura, cu copilul.> De unde sa se duca singura, ca maica-sa nu o lasa nici in oras singura cu copilul, dar la mare. Si zice ea: <Daca vrei vino si tu.> Iti dai seama ca nu puteam sa nu ma duc. Ea era 100% ca ma duc. Doar nu era sa zic ca nu pot. Ii dau eu banii lu ala mai tarziu. Intelegi?�

�Nu stiu, mai Lili, care a fost combinatia, poate pentru termopanele alea, intelegi? Pe mine nu ma intereseaza. Nu vrea sa-mi zica nimic. Spune ca imi zice totul la timpul potrivit. Eu i-am zis: <Daca ma incurcam eu cu una si iti spuneam ca ne baga curent in casa, nu-ti convenea. Nu acceptai asa ceva.> Nimeni nu accepta. Maica-sa zice: <Sa va bagati mintile in cap amandoi.> Ce sa-mi bag mintile in cap, ca eu nu am facut nimic. Si eu zburam din casa in secunda doi, nu asa dupa trei zile.�

�Maica�sa imi zice ieri, fii atenta: <Sa nu iti gasesti pe nimeni, decat poate asa, ocazional. Ca ea nu are pe nimeni.> Auzi si tu, ei care erau cu familia, respectul, familia e inainte de toate, intelegi? Zice ca <Ruxandra nu e in apele ei, nu stiu ce are.> Ce sa aiba? Ca nu zice la nimeni nimic.�

�Vine bunica-su de la Moldova sa isi faca analizele la Medsana, intelegi? Si eu ma duc cu el sa il duc la Medsana, ca e om in varsta.�

�Pai nu stiu, mai Lili, ce vrea Ruxi sa faca, intelegi? Ea zice ca nu e nimic intre ea si George. O sa vedem. Am zis ca facem un efort si mai dam o sansa.�

Intr-o frumoasa zi lucratoare ma aflam la toaleta firmei. Intra o colega vorbind la telefon, prinsa intr-o discutie animata despre chestiuni banale. In momentul acela te cam jenezi sa folosesti cabina, sa tragi apa si toate celelalte, pentru ca un strain aflat cine stie unde te poate auzi prin telefon. Mai ales ca poate fi o persoana de sex masculin si nu am intalnit pana acum toalete mixte decat in “Ally McBeal”.

Colega nu se jena insa. Se auzea din cabina alaturata cum trage fermoarul, vorbeste, trage apa, fermoarul din nou. Fara sa se intrerupa din conversatie, iese din cabina, sta o secunda in fata oglinzilor de la chiuvete si iese, razand pe hol la telefon. Sa se aleaga varianta corecta de raspuns, in conditiile in care nu avea “hands free” la telefon: s-a spalat pe maini, doar pe mana libera, sau pe niciuna? Marturisesc ca nu am auzit apa curgand, atenta la discutia fetei.

Acum, ideea cu telefonul mobil nu este sa ai libertate de comunicare mai mare? Dar daca ajungi disponibil la orice ora si in orice loc, daca prietenii tai te pot contacta si la toaleta, la film, teatru (cate discutii nu am auzit incepand cu “Buna, sunt la film”, “Pai ala cu Angelina Jolie”, “La Patria”), parca seamana mai mult cu dependenta de telefon, decat cu libertatea, nu?

De departe cel mai placut loc unde poti sa-ti duci prietenii la masa, in zona Romana/piata Amzei. Vara, cea mai simpatica si linistita terasa, cu stropitori de apa pe canicula. Peretii laterali se demonteaza pentru a te lasa sa respiri aerul de Bucuresti.

Deocamdata se mananca in interior. Tematica marinareasca a restaurantului e inevitabila dar de mult bun-gust. E chiar interesant sa descoperi peste tot franghii, ancore, si evidenta carena de vapor de deasupra. Sub tacamuri se pun harti vechi – o persoana in varsta a chemat chelnerul la un moment dat sa-i atraga atentia ca zona Romaniei nu era marcata corect. Lemnaria din jur face localul primitor si cald, iar hublourile puncteaza nota de autentic.

Meniul e international, asezonat cu multe bunatati. Febletea mea e cosul cu chifle diferite, pe care le mananc inainte sa vina mancarea: albe, graham, cu seminte.

Somonul la gratar e memorabil; pana si cartofii prajiti sunt deosebit de gustosi. Se pare ca atractia locului e tocanita marinareasca pe care o astepti o ora daca vrei sa o incerci. Si cand vine, direct din cuptor, te mai uiti la ea un sfert de ora.

Pana si chelnerii sunt mai simpatici decat in alte locuri. Totul e asa corect, placut si primitor ca lasi bacsisul cu placere.

Ultima data cand am fost am avut vecini de masa interesanti. Masa de alaturi era asa apropiata ca am auzit cam tot ce povesteau baietii, si le-am inspirat jumatate din fumul de tigara. Urmatoarea serie nu fuma asa mult, in schimb erau personaje pitoresti. Cred ca au tinut seful de sala langa ei 20 minute sa le recite meniul si sa propuna combinatii, pentru ca erau indecisi. Noi eram la final, cand unul din ei s-a repezit cu mana in cosul nostru cu chifle, a luat una din ele, si pentru ca m-am uitat uluita a zis:

“Oricum nu mai mancati, nu?”.

Manina: “Acum nu mai mancam”.

Daca nu ar fi fi cate o intamplare din asta din cand in cand lucrurile nu ar fi asa memorabile; ar fi fost doar o seara simpla si frumoasa.