Concert Madonna la tara, in Bucuresti
Thursday, August 27th, 2009
Am ajuns la locul faptei de la 7 si ceva, desi concertul incepea la 10. Valuri de oameni umplusera metroul si aceiasi oameni au coborat la Izvor si au mers in coloane pana la locul amenajat. Il puteai nimeri usor de departe dupa tonele de praf care s-au ridicat in aer si dupa elicopterele care survolau. Primaria a facut o economie si nu a mai pus ceva folie de plastic peste pamantul gol, stricand cu aceasta ocazie experienta a 60.000 de oameni.
Cum zice si Madonna: “Music makes the people come together”, asa ca am vazut la concert copii de 10 ani, doamne de 60 si toate categoriile de varsta intermediare. Doua domnisoare care trebuiau sa ajunga la zona VIP au fost nevoite sa sara gardul, la propriu, din cauza aglomeratiei. Una din ele a fost trecuta in brate peste gard, ca sa evite “wardrobe malfunction”. Tipa de langa mine purta macrameuri la ureche, pe post de cei mai urati cercei vazuti pana acum. O pustoaica de 10 ani declara enervata de intarzierea concertului ca ea nu pleaca pana nu o vede pe Madonna live. Tot ea a fost fascinata de lasere: “Sunt adevarate?”.
Ei, dupa aproape 3 ore si cateva kg de praf inghitit, se sting luminile si incepe show-ul. Madonna urca pe scena pe tron, dominatoare, si canta “Candy Shop”. Regala, impunatoare si detasata, cu imagini digitale lascive si organice, m-a cucerit de la primul playback. Acela a fost momentul culminat, de beatitudine, dupa atata suferinta si baie de multime. Madonna, cu coapsele ei de erou grec, este incredibil de energica si are o eleganta de dansatoare profesionista.
A mixat cantece vechi pe bit-uri noi si l-a adus pe Michael Jackson pe scena, printr-o sosie. A purtat cu ea o chitara asa cum unii fumeaza in public, ca sa aiba mainile o ocupatie. M-a pierdut cand a adus lautarii tigani sa cante cu ea “Isla Bonita” si a militat impotriva discriminarii tiganilor si a intolerantei fata de cei diferiti de noi. Probabil e mai usor sa fii solidar cu intreaga lume din turnul de clestar decat daca trebuie sa calatoresti cu “cei diferiti” in autobuzul 143, pe Colentina. Reactia publicului a fost cam ostila. Daca nu ar fi tinut sa faca ea campanie pentru toate probleme lumii, de la copii din lumea a treia care mor de foame si incalzirea globala, pana la toleranta sociala si religioasa, ar fi fost doar entertainment.
O bila alba ar primi pentru faptul ca stia exact unde se afla, mentionand si Bucuresti si Romania de cateva ori. Mi-au placut atmosfera eclectica, scenografia, lumea digitala creata pentru noi si momentele de dans executate profesionist. (Cineva spunea ca a fost un spectacol de fitness, nu unul muzical.)
M-a cucerit din nou in ultima parte a concertului cu “Like A Prayer”. Madonna e convingatoare si fascinanta ca o preoteasa cool a unei noi religii. “Ray of Light” ne-a scaldat in efecte laser intr-un moment aproape transcedental. Apoi totul s-a terminat dupa exact 2 ore, pe ceas. Am plecat de la Madonna dupa ce am trecut de la stare la alta, uluita, pentru ca orice ar zice lumea, femeia cu corp de barbat este o forta. Nu numai de marketing. Asa ca am trecut la activ inca o realizare personala: am vazut-o pe Madonna “live”.
