Aventuri cu
Manina

Un roman excelent de-al lui Gabriel Garcia Marquez parea material savuros de transpus in imagini. Povestea e incredibila, suculenta si tentanta, “una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste ale tuturor timpurilor”, spune Cinemagia. E greu de crezut ca din asemenea roman a iesit un film asa plin de clisee, strident si lipsit de emotie. Adica, ce putea iesi prost dintr-o poveste de dragoste atipica, plasata intr-un cadru exotic, cu situatii emotionante si picanta lista de cuceriri a lui Florentino Ariza (622), care se consoleaza pentru respingerea sa de catre Fermina Daza, iubirea vietii sale.

In film cei doi se indragostesc neconvingator, inainte sa schimbe prima scrisoare, el fiind un pusti neindemanatic, naiv, si ea o tanara superba dar cam romantica si puerila. Se decid repede sa se ia, tatal ei insa e un zbir oportunist care vrea sa o faca “o mare doamna” si intervine in calea fericirii lor. Personajele complexe din cartea lui Garcia Marquez sunt reduse la caricaturi. Filmul prezinta un amalgam de nunti, inmormantari, nasteri si aventuri pe fundalul zomotos al Cartagenei, o scena de petreceri, box stradal si razboi civil. In loc de povestea subtila si remarcabila a lui Marquez avem cateva scene picante in care sanii tanerei Fermina sunt expusi cu generozitate in timpul consultatiei doctorului Juvenal Urbino, viitorul sot,� si o multime de cadre cu aventurile facile si gimnastica amantelor lui Florentino. Cariera de scrib a lui Florentino, de cupidon literat care scrie epistole de amor pentru indragostii din localitate e abia mentionata. Florentino e in film un tip stangaci si plagacios, cu un mers ciudat, caricatural, fara subtilitatea personajului din carte.

Unul din lucrurile frustrante din film e machiajul actorilor. Javier Bardem e cam sinistru, prea batran sau prea tanar pentru rol; Giovanna Mezzogiorno e imbatranita neconvingator. Alta disonanta e vocea Shakirei a cappella din coloana muzicala. Iar scena de dragoste dintre cei doi batrani iti cam increteste pielea si strica finalul romantic.

Singurul lucru remarcabil din film e genericul, cu ilustratia florala animata. Ca sa stergi impresia lasata de film trebuie sa (re)citesti cartea.

De mult nu m-a mai emotionat asa tare un film, si vad destul de multe. “Non ti muovere” e melodramatic dar nu mi-e jena sa marturisesc ca m-a prins. Filmul a aparut in 2004 si a trecut parca prin cinematografele noastre si nu stiu daca a captat atentia asa cum ar fi meritat.

Secventa de debut e puternica si frumoasa, iar filmul are asemenea momente pana la sfarsit. E o poveste de dragoste spusa cu violenta. Doar incepe cu un viol. Protagonistii sunt cum nu se poate mai diferiti, un chirurg eminent si o femeie fara educatie, salbatica, sleampata, fara gust. Iar ceea ce se intampla intre ei e una din cele mai tandre povesti sentimentale vazute. Filmul pare a face estetica uratului prin cadrul sec al povestii, peisajul prafuit si anost de tara, casa darapanata a femeii, lenjeria ei mototolita si mersul caraghios, vulgaritatea care respira prin porii ei.

Regizorul si actorul principal Sergio Castellitto face o pereche emotionanta cu Penelope Cruz, de nerecunoscut in rolul amantei jalnice a chirurgului. Nimic din ce as spune nu poate reda impresia puternica pe care o lasa filmul. Sunt acolo momente de umor (Timoteo, sotul plictisit care “uda” plantele de pe balcon cu urina), de tandrete (Timoteo si Italia pe scara rulanta de la metrou si gestul care arata intensitatea apropierii lor) si altele care pur si simplu te misca. Taietura pe care chirurgul o face in abdomenul femeii, sangele care iese si imaginea paralela cu raul care curge iti dau ameteala.

Finalul poate fi vazut ca un happy end daca te multumesti cu povestea accidentului fiicei lui Timoteo si operatia soldata cu succes. Dar istoria principala a filmului, rezumata si de cantecul sentimental din masina despre doi oameni atat de diferiti care nu se mai simt singuri deoarece se iubesc, te lasa cu o amaraciune.

Filmul e frumos si trist, imaginea e deosebita, si replicile despre dragoste reusesc sa fie atipice.