Aventuri cu
Manina

Sa spui despre Cairo ca este aglomerat, galagios sau murdar inseamna sa ai un slab simt al observatiei. Din moment ce aici se afla 25 milioane locuitori si aproximativ 2 milioane de masini pe sosele, aglomeratia si poluarea sunt cel putin de asteptat, desi niciun ghid turistic nu te poate pregati pentru impactul pe care il are orasul asupra ta.

Drumul cu taxiul de la aeroport in centrul orasului a fost ca o cursa cu caruselul. La sfarsit ma bucuram ca inca mai traiesc. Soferii cer preturi obraznice si am fost avertizata sa iau un taxi alb cu albastru, pentru ca ele merg pe ceas, dar nu-i adevarat. Probabil ceasurile taximetrelor au rol decorativ in Egipt, pentru ca niciodata nu am vazut unul pornit.

Alta problema este traversarea strazilor. Am fost norocoasa sa am o prietena care mi-a aratat orasul, si soferul ei ne-a ajutat sa trecem strada mergand cu noi in mijlocul drumului si tinand bratele intinse, sa arate ca traversam. In lipsa trecerilor de pietoni singura solutie e sa treci cu localnicii sau sa semnalizezi cu bratele. Indicatiile de acest fel sunt unelte de supravietuire in haosul din Cairo.

Am vazut o panorama a orasului de la Citadela lui Salah Al-Din, o moschee plasata pe un deal, in mijlocul orasului. Privelistea nu avea adancime prea mare din cauza poluarii. La asta se mai adauga furtunile de nisip din desert care imbacsesc si mai mult aerul. Moscheea e vizitata de o gramada de turisti si copii localnici, adusi cu scoala. Copiii erau mai galagiosi decat traficul de pe strazi, asa ca vizita a fost ametitoare. Cei mici isi exerseaza engleza si te intreaba de unde esti si cum te cheama, apoi pufnesc in rasete contagioase. Sunt inofensivi insa, daca suporti nivelul zgomotului.

O moschee mult mai linistita si impresionanta este cea a Sultanului Hassan. E o oaza de liniste si racoare intr-un Cairo dens pana la sufocare. Peretii din piatra sunt inalti si racorosi. Decoratiunile sunt de o bogatie surprinzatoare, iar caligrafia versetelor din Coran se intinde ca o friza printre elementele abstracte. Cat am stat acolo imamul a chemat la rugaciune credinciosii.

Rugaciunea se face de 5 ori pe zi, la ore exacte, si are o ceremonie minutioasa. In centrul moscheei  se face curatirea ritualica. Cei veniti la rugaciune isi spala fata, mainile pana la coate si picioarele pana la genunchi. Apoi ingenuncheaza in spatele imamului, pe covorul cu desene ce marcheaza pozitia fiecaruia. Picioarele lor trebuie sa se atinga in timpul rugaciunii. Femeile stau in alta zona,  iar daca moscheea nu are spatii speciale pentru ele se aseaza in ultimul rand, ca sa nu se aplece cu spatele la barbati, sa ii scuteasca de orice tentatie.  Daca nu reusesti sa faci rugaciunea la ora exacta poti sa o faci mai devreme sau mai tarziu, numai sa nu treaca numarul de ore pentru care ea este valabila. Ca la tratamentul cu antibiotice.

Langa moscheea Sultanului Hassan este si moscheea Al Rifa’I. Unii zic ca ar fi mai frumoasa, dar tine de gustul fiecaruia. Aici am vazut ca nici monumentele religioase nu sunt ferite de kitsch, daca industria turistica o cere. Flori de plastic decorau mormantul din interior si luminite care sclipeau ca la bradul de craciun.

Dupa monumentele religioase, indeletniciri ceva mai lumesti. Am mers intr-o piata ca sa mancam si pentru asta au fost necesare alte negocieri, ca pentru toate serviciile. Terasele din zonele frecventate de turisti au cel mai agresiv marketing. Chelnerii stau cu meniurile in brate, in mijlocul strazii, si acosteaza turistii. Nu numai ca te iau de brat sa te duca la unul din restaurante, dar se aduna si mai multi ca sa fie mai convingatori. Niciodata nu o sa platesti ce scrie in meniu. Chiar daca obtii o reducere pentru un fel de mancare, o sa-ti aduca la masa apa, sos de tahina diluat de nu-l mai recunosti, salate anemice si lipie. Toate astea costa mai mult decat meniul negociat. Asa ca e mai bine sa refuzi tot ce se aduce la masa in plus, daca nu vrei sa platesti pentru asta.

Cu forte proaspete si speranta ca nu am contractat prea multi microbi locali, m-am aventurat in bazarul Khan el-Khalili. E aglomerat, colorat si exotic, plin de arome vag familiare si altele necunoscute. Daca ocolesti marfurile tipatoare, costumele pentru dansul din buric si camasile facute in China, poti gasi si produse mai autentice, bijuterii din argint sau esarfe, condimente, uleiuri sau shisha. Preturile pot scadea cu 50 % sau mai mult, si faci cumparaturi destul de ieftin daca ai energia sa te targuiesti. Singura grija e cum transporti atatea suveniruri cu avionul, si cate shisha poti pune in bagajul de cala fara sa se sparga.
O mica pauza in Cafeneaua oglinzilor iti da ocazia sa te relaxezi un moment, sa bei o cafea sau o limonada rece in compania localnicilor.
Traficul aglomerat a facut imposibila vizita la piramide si ne-am lansat intr-o cursa de o ora catre aeroport. Pentru ca ghidul care trebuia sa ne informeze despre zborul catre Sharm El Shiekh nu stia engleza prea bine si confunda cifrele, am ajuns la terminalul gresit. De acolo ne-a trimis catre alt terminal, apoi la primul, si in sfarsit la al treilea. A mai ramas doar timpul sa ne intalnim cu el ca sa aflam ca imbarcarea s-a terminat deja si nu mai poate face nimic pentru noi. Am petrecut o noapte in aeroportul din Cairo pana la urmatorul avion de la 5 dimineata, cu  doua lectii invatate despre Egipt: sa nu ai incredere intr-un ghid care nu stie sa numere in engleza macar pana la 3 si sa ai la tine haine mai groase pentru cazul in care petreci timp in aeroportul cu aer conditionat.