Aventuri cu
Manina

Partea proasta cu excursiile in zona este ca plecarea se face pe la 5 dimineata, asa ca esti destul de amortit toata ziua incat sa dormi cate o ora in avion sau autocar, si sa te lasi in voia ghidului care te duce prin toate magazinele de unde ai putea cumpara suveniruri. Pachetele turistice sunt adaptate pentru vizitatorii rusi ce abunda in zona si ar cumpara orice, asa ca pe langa vizita la temple sau piramide sunt incluse tururi la magazine cu uleiuri, parfumuri, papirus si alabastru.
In Luxor esti surprins de culoare si saracie. O femeie isi punea painea sa se usuce la soare, pe farfurii asezate in praful soselei. Am vazut macelarii cat o debara unde localnicii transau capre in pragul usii, in roiuri de muste, si nu pareau sa aiba combine frigorifice in dotare.

Luxorul traieste din turism si toata populatia e implicata in circuit. La toalete sunt tineri care iti rup hartia ca sa te usuci pe maini si sa iti ceara un bacsis, copiii se tin de tine sa-ti vanda suveniruri, pensionarii din zona se planteaza pe langa monumente si se ofera sa te conduca in vreo camera unde teoretic nu ai acces, pentru cateva lire egiptene. Aici e o concurenta cu gardienii care pazesc aceste zone interzise si te-ar conduce ei pentru aceleasi lire. E un semn de alarma de cate ori cineva te intreaba de unde esti, pentru ca intentia nu este sa-si exerseze engleza, ci sa-si merite bacsisul. Trebuie sa le dai ceva si daca vrei sa-i fotografiezi.

Monumentele din Luxor merita hartuiala localnicilor. Templul Karnak s-a mentinut remarcabil pentru varsta lui de aproape 4000 de ani, se pot vedea si culorile originale in anumite zone, iar munca de restaurare continua.

Nu se poate descrie senzatia pe care o ai explorand templul plin de basoreliefuri si hieroglife; e ceva ce trebuie experimentat la fata locului.
Am revenit la lucruri mai lumesti cand ne-au dus la “fabrica de parfumuri”. Parea interesant sa vezi asa ceva, mai ales ca parfumurile pareau sa fie naturale, extrase in mod traditional. E vorba de fapt de un magazin plin de oglinzi si sticlute, pictat in mult auriu, unde se vand niste esente din santal, menta, lotus, mosc, sau niste parfumuri “naturale” care imita arome celebre. Vanzatorul ne intreba ce parfum folosim pentru ca au si ei cu siguranta varianta egipteana pentru Calvin Klein, Dior, sau alte marci de notorietate. Si daca iei 4 sticlute de parfum primesti una gratuit. Sumele de la care pornesti sunt uriase, iar obiceiul este sa negociezi strans ca sa devina rezonabile. Nici vanzatorii nu se asteapta sa primeasca primul pret si e o traditie sa duci tratative, sa simulezi ca pleci fara sa cumperi, si numai atunci iti lasa la o suma de vreo doua ori mai mare decat costa de fapt. Se practica trei preturi diferite in Egipt: unul pentru localnici, altul pentru ghizi, si unul pentru turisti.

Din punctul de vedere al ghidului, cei mai dificili turisti sunt rusii si germanii. La rusi ma asteptam si eu, din ce am observat. Cumpara orice, mananca mult, se orienteaza greu si tot timpul au nevoie de ceva. Pentru localnici turistii ideali sunt suedezii: nu negociaza deloc. Platesc pretul spus de vanzator, si de multe ori acesta e chiar jenat ca cineva da sume incredibile pe produse fara valoare.
Dupa ore de motaiala in autocar am mai vazut templul reginei Hatshepsut – un monument incredibil plasat la baza unei zone muntoase -, Valea Regilor – morminte la care ajungi prin tuneluri cu aer fierbinte ca-n iad, decorate in intregime cu desene si reliefuri – templul din Luxor – ruine egiptene, baza unei bazilici crestine, o moschee construita deasupra si capela adaugata dupa invazia lui Alexandru cel Mare, totul la un loc.

E impresionant ce lucruri frumoase s-au facut in numele religiei, pe langa razboaiele sfinte si hranitul leilor cu crestini.

Excursia nu ar fi fost completa fara magazinul de papirus pictat in mod ingrozitor cu motive egiptene, pline de sclipici. Dar macar am vazut o demonstratie cu procesul de fabricare al papirusului si am invatat sa deosebesc produsul original de cel falsificat din coaja de banana si trestie de zahar, vandut pe strazi peste tot unde ar putea fi turisti.

Se mai falsifica sculpturi de alabastru facute din ghips si vopsite in negru. Partea interesanta e ca alabastrul nu se gaseste in culoarea neagra, si daca il lovesti putin nu se ciobeste sa arate praful alb de sub vopsea.

Ne-au mai plimbat pe Nil iar experienta nu mi-a spus nimic, in afara de cat de saracacios este Egiptul, cat de cald si populat, si cat de rezistenti la germeni sunt localnicii. Unii se spala in Nil fara nicio rezerva, desi turistii sunt instruiti la sosire sa nu foloseasca apa de la robinet nici pentru spalatul pe dinti.