Aventuri cu
Manina

Am trecut pe la tarabele de fructe intr-o seara, in Piata Amzei. Sunt o multime de bunatati acolo, fructe exotice, curmale, fructe de sezon, cirese mutante. Mie mi-au luat ochii curmalele, nu asa uscate cum le gasesti de obicei, carnoase si de culoarea chihlimbarului. Nu mai conta ca la 80 ron/kg erau mai scumpe decat cele pe care le-am luat de pe aeroportul din Doha, Qatar. Si astept la coada pana cand vanzatoarea, ocupata cu alti clienti, ii spune unui “baiat” sa se ocupe de noi. Ii spun baiatului ca vreau 400 g de curmale si el isi infige mana in gramada de fructe uscate. Si cum fructele uscate gen stafide sau curmale nu se spala inainte de consum, l-am rugat sa puna o manusa.

Manina: Nu ai o manusa sa iei cu ea fructele?

Baiatul: Nu

Manina: Si nu poti folosi o punga ca manusa?

Baiatul (cu ostilitate): Nu

Manina: Chiar nu poti pune o punga ca sa nu iei fructele cu mana?

Baiatul (cu si mai multa ostilitate): Nu

Asa ca nu am mai cumparat curmale si m-am minunat toata seara cum vanzatorul tine mai degraba la principiile lui decat la profit.

De departe cel mai placut loc unde poti sa-ti duci prietenii la masa, in zona Romana/piata Amzei. Vara, cea mai simpatica si linistita terasa, cu stropitori de apa pe canicula. Peretii laterali se demonteaza pentru a te lasa sa respiri aerul de Bucuresti.

Deocamdata se mananca in interior. Tematica marinareasca a restaurantului e inevitabila dar de mult bun-gust. E chiar interesant sa descoperi peste tot franghii, ancore, si evidenta carena de vapor de deasupra. Sub tacamuri se pun harti vechi – o persoana in varsta a chemat chelnerul la un moment dat sa-i atraga atentia ca zona Romaniei nu era marcata corect. Lemnaria din jur face localul primitor si cald, iar hublourile puncteaza nota de autentic.

Meniul e international, asezonat cu multe bunatati. Febletea mea e cosul cu chifle diferite, pe care le mananc inainte sa vina mancarea: albe, graham, cu seminte.

Somonul la gratar e memorabil; pana si cartofii prajiti sunt deosebit de gustosi. Se pare ca atractia locului e tocanita marinareasca pe care o astepti o ora daca vrei sa o incerci. Si cand vine, direct din cuptor, te mai uiti la ea un sfert de ora.

Pana si chelnerii sunt mai simpatici decat in alte locuri. Totul e asa corect, placut si primitor ca lasi bacsisul cu placere.

Ultima data cand am fost am avut vecini de masa interesanti. Masa de alaturi era asa apropiata ca am auzit cam tot ce povesteau baietii, si le-am inspirat jumatate din fumul de tigara. Urmatoarea serie nu fuma asa mult, in schimb erau personaje pitoresti. Cred ca au tinut seful de sala langa ei 20 minute sa le recite meniul si sa propuna combinatii, pentru ca erau indecisi. Noi eram la final, cand unul din ei s-a repezit cu mana in cosul nostru cu chifle, a luat una din ele, si pentru ca m-am uitat uluita a zis:

“Oricum nu mai mancati, nu?”.

Manina: “Acum nu mai mancam”.

Daca nu ar fi fi cate o intamplare din asta din cand in cand lucrurile nu ar fi asa memorabile; ar fi fost doar o seara simpla si frumoasa.